Bucurie mare în familia prezentatoarei Vogue Williams. Blondina și soțul ei Spencer Matthews au anunțat că așteaptă al treilea copil. Vedeta în vârstă de 36 de ani, urmează să nască în primăvara anului 2022.
Cuplul s-a căsătorit în iunie 2018, iar în prezent sunt părinţii unei fetiţe în vârstă de un an şi a unui băieţel care are deja trei anişori. Cei doi au împărtăşit vestea cea mare pe reţelele de socializare.
Spencer Matthews a publicat o fotografie alături de partenera sa, iar în dreptul acesteia a transmis şi un mesaj: „Avem un al treilea bebe!! Dacă mi-ai fi spus acum câțiva ani că până la vârsta de 33 de ani voi avea trei copii frumoși cu femeia visurilor mele, te-aș fi crezut pentru că acesta a fost întotdeauna planul… Spunând asta, mă simt norocos în fiecare zi pentru ceea ce avem. Familia e totul”.
În ceea ce îi priveşte pe cei doi copii ai cuplului, părinţii sunt extrem de fericiţi pentru că micuţii se înţeleg extrem de bine.
„Theodore și Gigi se iubesc foarte mult, se joacă mereu împreună”, povestea celebra prezentatoare.
În acelaşi timp, aceasta le-a mai povestit internauţilor faptul că copiii vor fi încântaţi de faptul că familia lor se măreşte: „Gigi habar nu are că va avea un frățior sau o soră mai mică. Nu cred că Theodore îl deranjează”.
În cadrul unui interviu, afaceristul a dezvăluit că este un bărbat extrem de fericit alături de partenera sa. Mai mult, în ceea ce priveşte sarcina prezentatoarei, acesta nu se aştepta ca familia lor să se mărească atât de repede.
„A fost un moment minunat. Am fost încântat. Am încercat, dar nu m-am așteptat niciodată să se întâmple atât de ușor aşa cum sa întâmplat. Suntem foarte norocoși…
Suntem foarte norocoși să fim atât de apropiați și fericiți împreună și este un lucru special să ne putem crește familia.”, a transmis bărbatul.
Sursă foto: Instagram